CARTEA  DE  IDENTITATE  PROVIZORIE

         Prin act de identitate se înţelege cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, aflat în termen de valabilitate, iar pentru viitor şi cartea electronică de identitate.
Actul de identitate este documentul care se eliberează cetăţeanului roman şi care face dovada identităţii, a adresei de domiciliu şi, după caz, a adresei de reşedinţă titularului acestuia.

În consecinţă, te invităm să cunoşti ce trebuie să faci să obţii
        

cartea de identitate provizorie:

Ce este cartea de identitate provizorie

Cartea de identitate provizorie se eliberează în următoarele cazuri:

a) când solicitantul nu prezintă toate documentele necesare pentru eliberarea cărţii de identitate, a cărţii de identitate simple sau a cărţii electronice de identitate;

b) când, temporar, nu se poate realiza procedura preluării datelor biometrice;

c) în cazul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, care locuiesc temporar în România;

d) când se solicită eliberarea unei cărţi electronice de identitate, a unei cărţi de identitate simple sau a unei cărţi de identitate, în unul din cazurile prevăzute la art. 19 alin. (1) lit. a), b) şi e) - j), la cererea cetăţeanului.

Termenul de valabilitate a cărţii de identitate provizorii este de:

a) un an, pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) - c);

b) 45 de zile, pentru situaţia prevăzută la alin. (1) lit. d).

Locul depunerii cererii, Date de contact, Program de lucru

Locul

  • cererea şi actele necesare se depun, personal, la Compartimentul de Evidenţă a Persoanelor din cadrul S.P.C.L.E.P. Oradea.

Adresa şi date de contact

  • mun. Oradea, str. Republicii nr. 24, jud. Bihor;
  • nr. de telefon – 0259/ 432.823

Program de lucru cu publicul

  • LUNI                – 8,00 – 18,00
  • MARŢI             – 8,00 – 18,00
  • MIERCURI       – 8,00 – 18.00
  • JOI                  – 8,00 – 18,00
  • VINERI            – 8,00 – 16,00
Acte necesare
  • Cererea pentru eliberarea cărţii de identitate (se imprimă faţă verso, pe o singură foaie sau se obţine de la sediul instituţiei);
  • Actul de identitate deţinut:
    • Buletinul de identitate;
    • Cartea de identitate;
    • Cartea de identitate provizorie;
  • Certificatul de naştere - dacă poate fi prezentat (original);
  • Certificatul de căsătorie - dacă este cazul şi poate fi prezentat (original);
  • Sentinţa de divorţ definitivă şi irevocabilă ((se prezinta atat hotararea primei instante, cat şi cele emise in caile de atac)​​​​​​​)/ Certificatul de divorţ (însoţit de convenţie), dacă este cazul şi dacă poate fi prezentat/(ă) (original);
  • 2 fotografii tip act de identitate (dimensiunea 3/4 cm cu bandă albă de 7 mm în partea de jos a fotografiei); aceste fotografii se realizează la atelierele foto (de pe raza municipiului Oradea)
  • Chitanţa cu contravaloarea taxelor aferente de 1  leu;


În situaţia persoanelor care locuiesc într-un imobil cu destinaţie de locuinţă şi nu pot prezenta documentul cu care să facă dovada adresei de domiciliu, în rubrica ,,domiciliu,, din cartea de identitate provizorie se înscrie adresa ultimului domiciliu cu care solicitantul figurează înregistrat în baza de date informatizată la data depunerii cererii, dacă în urma verificărilor efectuate în teren de către lucrătorii poliţiei se constată că locuiesc efectiv la adresă;


Pentru persoanele din categoria celor lipsite de adăpost sau pentru cele al căror act de identitate a fost anulat, ori pentru cele care nu locuiesc la adresa declarată, precum şi cele care nu pot declara domiciliul la adresa unui imobil cu destinaţie de locuinţă, în rubrica ,,domiciliu,, din cartea de identitate provizorie se înscrie localitatea unde a fost identificată persoana, la data eliberării actului de identitate, dar numai după ce se atestă de către structura teritorială a Poliţiei Române că solicitantul a fost identificat pe raza de competenţă.

Termen  de soluţionare
  • Conform prevederilor legale, termenul de solutionare a cererilor pentru eliberarea unui act de identitate este de pana la 30 de zile de la data inregistrarii cererii la serviciul public comunitar de evidenta a persoanelor. In situatii deosebite, termenul poate fi prelungit cu cel mult 15 zile de catre seful serviciului public comunitar de evidenta a persoanelor.
  • 2 - 3 zile lucrătoare dacă nu sunt necesare verificări suplimentare în teren de către structura teritorială a Poliţiei;

  • 1 zi lucrătoare în regim de urgenţă, dacă nu sunt necesare verificări suplimentare şi dacă funcţionează baza de date informatizată.

Legislaţie aplicabilă
  • O.G. nr. 84/ 2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice  comunitare de evidenţă a persoanelor, cu modificările şi completările ulterioare, actualizată;
  • Ordonanţa de Urgenţă 97/ 2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată
  • H.G. nr. 295/16.03.2021 pentru aprobarea  Normelor metodologice  de aplicare unitară a dispoziţiilor  Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005  privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, precum şi pentru stabilirea formei şi conţinutului actelor de identitate, ale dovezii de reşedinţă şi ale cărţii de imobil;
  • Codul civil, Legea nr. 287/ 2009, republicată;
  • Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor GDPR);
  • Legea nr. 119/ 1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată şi actualizată;
  • Hotărârea Guvernului nr. 64/ 2011 pentru aprobarea Metodologiei cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă;
  • Legea nr. 21/ 1991 a cetăţeniei române, republicată;
  • O.G. nr. 41/ 2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice;
Important de ştiut

Cererea pentru eliberarea actului de identitate

  • Cererea se obţine de la agentul de ordine aflat la intrarea în sediul Compartimentului de Evidenţă a Persoanelor;
  • Cererea pentru eliberarea actului de identitate se completează de solicitant la rubricile prevăzute pe faţa acesteia
          IMPORTANT – cererea nu se completează pe verso de către solicitant

Cum depun cererea, cum ridic actul de identitate

  • Cererile pentru eliberarea actelor de identitate se depun personal,
  • Documentele cu care se face dovada numelui, prenumelui, cetăţeniei şi a domiciliului, necesare eliberării actului de identitate, se prezintă în original şi fotocopie.
  • In situatia în care reprezentantul legal al unei persoane fizice solicită, în numele acesteia, ridicarea actului de identitate, sunt necesare documentele cu care face dovada identităţii si a calităţii de împuternicit care îl indreptăţeşte la această cerere.
Procedura eliberării cărţii de identitate provizorii

CETĂŢENII ROMÂNI CU DOMICILIUL ÎN ROMÂNIA

  • În cartea de identitate provizorie, rubricile “Motivul eliberării” sau, după caz, “Domiciliu” se completează după cum urmează:
  • „Lipsă certificat de naştere”, „lipsă certificat de căsătorie” sau „lipsă dovadă divorţ” - pentru persoanele care nu pot prezenta dovada numelui, a prenumelui, a datei de naştere ori a stării civile;
  • „Lipsă locuinţă” – pentru persoanele din categoria celor lipsite de adăpost, care nu pot declara adresa unui imobil cu destinaţie de locuinţă;
  • * Notă:  La rubrica „domiciliu” se înscrie localitatea, unde a fost identificat solicitantul, la data eliberării actului de identitate
  • „Lipsă dovada adresei de domiciliu” – pentru persoanele care locuiesc într-un imobil cu destinaţie de locuinţă şi nu pot prezenta documentul cu care să facă dovada adresei de domiciliu.
  • * Notă:   În cartea de identitate provizorie, la rubrica „domiciliu”, se înscrie adresa la care solicitantul declară că locuieşte efectiv.

CETĂŢENII ROMÂNI CU DOMICILIUL ÎN STRĂINĂTATE

  • În cartea de identitate provizorie, la rubrica “Domiciliu” se înscrie statul în care solicitantul are domiciliul, la rubrica “Motivul eliberării” se înscrie menţiunea “Reşedinţă C.R.D.S.”, iar pe versoul cărţii de identitate provizorii se aplică şi se completează autocolantul privind stabilirea reşedinţei.
Sancţiuni
A T E N Ţ I E
cetăţenii care nu solicită eliberarea unui nou act de identitate, în termenul legal de 15 zile –– vor fi sancţionaţi cu amendă cuprinsă între 40 şi 80 lei !
sus